Impact Hub Bucharest, alături de partenerul strategic BRD Groupe Société Générale, au finalizat selecția startupurilor calificate în programul de accelerare Innovators for Children.
81 de proiecte au fost înscrise, iar în final, după selecția juraților, s-au calificat în program 13 proiecte, care au obținut cele mai multe puncte la criteriile evaluate de juriu. Înscrierile au fost deschise până în 19 august.
Cele 13 startupuri finaliste, aflate în stadii incipiente de dezvoltare, vor intra în programul intensiv de accelerare, care va dura două luni și care se încheie cu un Pitch Day și cu șansa de a obține o finanțare de 5.000 de euro.
„Educația de calitate este esențială în dezvoltarea unei nații și ne bucurăm că atât de multe startupuri investesc competență și energie pentru a livra produse educaționale de nivel înalt pentru copiii din România. Sprijinim educația tinerei generații, iar acceleratorul Innovators for Children este un partener pe care ne bazăm pentru a ne atinge obiectivele pe termen lung”, a spus Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Société Générale.
Finaliștii Innovators for Children 2024
Iată care sunt startupurile care vor participa în programul de accelerare:
Aplicația Mommy HAI. Aplicație pentru părinți care mapează evenimente, activități, locații și servicii pentru copiii lor.
Atelierele Tamarei YouthBot. Program educațional dedicat copiilor și adolescenților din România. Vizează crearea unor echipe de robotică (YouthBots) prin care copiii să exploreze tehnologia într-o manieră pragmatică.
Deschide-TE. Program de promovare a măsurilor dedicate creșterii autonomiei persoanelor diagnosticate cu sindromul Down prin utilizarea unor instrumente digitale.
Early Alpha Engineering. Platformă online personalizată unde copiii învață robotică și antreprenoriat printr-o abordare interdisciplinară ce îmbină electronică, modelare 3D, printare, proiectare, asamblare și programare.
grai. Folosind inteligența artificială, analiza vocală și feedbackul adaptat, aplicația interactivă oferă un traseu educațional unic pentru copii, prin care să își dezvolte competențele de vorbit în public.
IQbator – Școala ta IA. Platformă educațională bazată pe inteligență artificială care creează planuri personalizate de învățare pentru fiecare elev, ținând cont de nevoi, de context educațional și de obiectivele pe termen scurt și lung.
Micul Erou. Program care oferă cursuri exclusive de prim ajutor pentru copii. Antreprenorii doresc să digitalizeze programul, prin introducerea dispozitivelor de resuscitare cu feedback digital, și a unei platforme complete cu materialele de curs.
Gritty. Soluție digitală pentru copiii între 8 și 15 ani, prin care sunt expuși informațiilor științifice cu ajutorul unor podcasturi audio.
OpportunityHub. Platformă digitală pentru tineri și organizații care doresc să colaboreze. Cu ajutorul acesteia, tinerii pot descoperi oportunități de cursuri, internshipuri și proiecte, iar organizațiile pot găsi participanții potriviți pentru programele lor.
SpacedIn. Platformă educațională pentru copii, prin care învață noțiuni necesare viitorului prin kituri educaționale, integrate cu AR (augmented reality).
TeenpreneurSpace. Platformă digitală exclusivă pentru copii, destinată preadolescenților și adolescenților, care le permite să își dezvolte primele afaceri și să ofere cursuri, tutoriale și meditații altor copii.
Therarium. Aplicație bazată pe realitate virtuală, având în componență exerciții fizice pentru recuperare și jocuri psihoterapeutice.
Tineri pentru viitor. Soluție digitală prin care tinerii din medii defavorizate sunt ajutați să își găsească vocația profesională prin intermediul unor programe socio-educaționale bazate pe resurse digitale specifice contextului actual.
Juriul care a decis proiectele câștigătoare a fost format din: Oana Craioveanu (Cofondatoare, Impact Hub Bucharest), Aida Enache (Executive Director for Retail Digital Transformation, BRD GSG), Horia Velicu (Head of Innovation Lab, BRD GSG), Evelina Necula (Cofondatoare și CMO, Kinderpedia), Indira Abdulvoap (Business Consultant) și Iulian Hritcu (Software Development Manager, Centric IT Solutions Romania).
„Jurații au urmărit în evaluarea aplicațiilor mai mulți factori, printre care potențialul de impact al soluției propuse, gradul de atractivitate pentru potențialii clienți și strategia de atragere a acestora, fezabilitatea soluției din punct de vedere tehnologic și financiar, expertiza fondatorului/echipei de proiect, gradul de inovare, precum și gradul de scalabilitate. Un element de noutate, în acest an, a fost atenția acordată de juriu utilizării programelor de inteligență artificială (IA) în formularea răspunsurilor. Apreciem eficiența dată de IA, însă ne dorim ca în programele noastre să susținem startupuri cu idei autentice, creative și valoroase, care înțeleg pe deplin impactul soluțiilor propuse. Au fost eliminate aplicațiile scrise în totalitate cu programe IA sau cele în care secțiunile esențiale (ex. descrierea soluției/ideii, modalitatea de promovare/atragere fonduri, estimarea impactului, nevoia/problema etc.) erau propuse de inteligența artificială și nu de antreprenori”, a spus Vlad Craioveanu, CEO & cofondator Impact Hub Bucharest.
Desfășurarea acceleratorului
Programul de accelerare Innovators for Children 2024 se va desfășura între 24 septembrie și 29 noiembrie, perioadă în care startupurile participante vor trece printr-un proces accelerat de învățare și dezvoltare.
În cadrul acestui proces, se vor concentra pe construirea și validarea unui model de afacere, vor beneficia de sesiuni de training, mentorat, consultanță și întâlniri de feedback cu experți din domeniu. Workshopurile din program vizează teme precum: metode de validare a businessului, child safeguarding, impact measurement, management financiar, pricing, pitching.
Innovators for Children se încheie în 4 decembrie, cu Pitch Day, în care participanții își vor prezenta soluțiile în fața publicului, juriului, investitorilor și presei. Câștigătorul va primi o finanțare de 5.000 de euro și va beneficia de o campanie media de promovare, pliată pe nevoile sale de comunicare.
Prima ediție a acceleratorului Innovators for Children a avut loc în 2019. În cele cinci ediții organizate până în prezent, 16 proiecte desemnate câștigătoare au fost susținute prin resursele programului și au primit o finanțare totală de 256.000 de euro. În total, 55 de startupuri au trecut prin accelerator, beneficiind de peste 230 de ore de mentorat și training.
Innovators for Children 2022 a fost desemnat câștigător al Premiului I la categoria Inovație Digitală în CSR, în cadrul CSR Awards.
Toate informațiile despre program sunt disponibile pe site-ul dedicat Innovators for Children.
***
Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 3.600 de membri în București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 110 de locații din peste 60 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startupurilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială, Startarium.
BRD Groupe Société Générale este unul dintre liderii pieței bancare din România. Banca operează o rețea de 451 de unități și are active totale în valoare de 70,5 mld. lei (la 30 martie 2023). BRD deține o poziție de lider pe piața de retail, este un jucător de top pe piața de corporate banking și liderul pieței românești de factoring.
Ca actor social, BRD investește în cultură, educație, tehnologie și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Sub această viziune a fost creată Fundația9, care coordonează platforma de jurnalism cultural Scena9, dar și centrul cultural Rezidenta9 din București. În educație, BRD a creat Școala9, o platformă de jurnalism specializat, și sprijină programe care susțin demersul profesorilor din sistemul formal, dar și planuri, idei și proiecte în sfera inovării și a tehnologiei. Cea mai nouă platformă de jurnalism lansată de BRD este Mindcraft Stories, care își propune să deschidă o conversație despre descoperiri din România și din lume, despre cum tehnologia ne atinge viețile, despre inteligența artificială, robotică, medicină și multe altele.