“Continuăm să investim în proiecte strategice care au în centru educaţia şi tinerii, care se întind pe perioade mai lungi, pentru a putea obţine schimbări reale în comunităţile în care ne desfăşurăm activitatea.“
1.Community Index Magazine: Sunteți una dintre cele mai active companii în domeniul responsabilității sociale din România. Care sunt motivațiile care stau la baza implicării voastre?
Nicoleta Deliu: Credem că e de datoria noastră să investim în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea, indiferent că vorbim despre investiția în proiecte strategice ample, care transformă comunitățile și oamenii, sau vorbim de investiția de timp. Încercăm să le înțelegem mai bine și să construim împreună ecosisteme care să contribuie la dezvoltarea lor și, implicit, la o viață mai bună pentru oamenii care locuiesc acolo.
Noi, în BCR, am trecut prin mai multe procese de definire a modului în care vrem să fim cetățeni corporativi, și ne-am dat seama că ce știm să facem cel mai bine se leagă de a da încredere oamenilor prin două lucruri esențiale: educație (educație financiară, mai ales) şi motivaţie prin inspiraţie – prin susţinerea unor modele care au ajuns la performanţă prin muncă, perseverenţă şi multă disciplină şi aici mă refer la olimpicii români – fie că sunt sportivi, fie că sunt la matematică, fizică sau informatică.
Toţi au puterea de a da speranţă oamenilor într-o viaţă mai bună și acesta este motivul principal pentru care ne implicăm cât putem de mult în comunitate, pentru că împreună, cu încredere, putem construi o societate așa cum ne dorim.
2. Community Index Magazine: Care sunt cele mai importante proiecte la care lucrați în prezent și ce aveți în plan pentru viitor?
Nicoleta Deliu: Nu există proiecte importante sau mai puțin importante, investim energie, determinare și pasiune în toate proiectele pe care le derulăm pentru comunitățile din România. Este adevărat că, în ultimii doi ani, ne-am concentrat foarte mult pe educația financiară pentru toate categoriile de vârstă și am reușim să construim cel mai complex program de educație financiară gratuită pentru adulți, tineri, adolescenți și copii – Școala de Bani.
Suntem tare mândri că am lucrat cu 250.000 de români în ultimii doi ani și i-am învățat cum să-și gestioneze mai bine bugetul personal, cum să ia decizii financiare mai bune cu impact pozitiv asupra vieții lor și a familiilor lor.
Însă, pe lângă Școala de Bani, continuăm să investim în organizațiile mici și mijlocii din România și le ajutăm să facă fundraising prin singura platformă de donații necomisionate din România, Bursa Binelui și investim în tineri și susținem dezvoltarea ecosistemelor locale de tineret prin proiectul Capitala Tineretului din România.
De asemenea, continuăm să susținem, alături de Fundația eMAG, tinerii care vor să se pregătească suplimentar la științe exacte pentru a obține performanța la concursurile naționale și internaționale. Legat de planurile pentru viitor, vom continua să investim în educație și tineri, pentru că ne dorim ca împreună să contribuim la un viitor mai bun pentru România.
3. Community Index Magazine: Se știe că nu este ușor să măsori rezultatele unui proiect de implicare în comunitate. Care sunt principalele obstacole pe care le aveți în acest sens și cum încercați să treceți peste ele?
Nicoleta Deliu: Este adevărat, obstacolele apar tot timpul în proiecte, nu doar în faza de evaluare, dar și în cea de implementare. Noi, însă, ne concentrăm foarte mult să facem ceea ce trebuie, dar, în același timp, să și arătam, prin rezultate concrete, că am reușit ceea ce ne-am propus.
Ne dorim să creștem în fiecare an proiectele pe care le derulăm, nu credem că soluția e să susții un proiect o dată și gata, credem în creștere sustenabilă și în impact pe termen scurt, mediu și lung.
4. Community Index Magazine: Care sunt obiectivele de CSR ale BCR pe termen mediu și lung?
Nicoleta Deliu: Ne propunem ca, pe termen mediu și lung, să continuăm să investim în proiecte strategice care au în centru educația și tinerii, care se întind pe perioade mai lungi, pentru a putea obține schimbări reale în comunitățile în care ne desfășuram activitatea.
Continuăm să fim activi în comunitate și să ne implicăm în rezolvarea problemelor existente la nivel local, să îi inspirăm și pe alții să se implice și, mai ales, să acționăm ca un catalizator pentru toți stakeholderii existenți în comunitate.
Mai mult decât atât, pe lângă implicarea noastră la nivel corporate în programe de responsabilitate socială cu impact, obiectivul nostru este ca fiecare angajat BCR să devină un ambasador al implicării în comunitate.
Totodată, continuăm să ne adaptam strategia de afaceri la nevoile comunităţii și sprijinim proactiv membrii din zona de business.
5. Community Index Magazine: La nivel internațional, tot mai multe companii fac referire la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru a-și stabili obiectivele de sustenabilitate și a comunica rezultatele. În ce măsură integrați sau veți integra aceste obiective în strategia de CSR?
Nicoleta Deliu: Prin strategia de implicare în comunitate pe care ne-am construit-o avem în vedere și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, în special cele legate de educație de calitate, orașe și comunități durabile, egalitate de gen, parteneriate pentru obiective sau muncă decentă și creștere economică.
Ne dorim ca, împreună cu partenerii noștri, prin proiectele pe care le implementăm, să contribuim și noi la îndeplinirea acestor obiective prin acțiuni concrete. E nevoie de implicarea noastră, a tuturor, pentru a îndrepta lucrurile care nu merg în direcția potrivită și avem mult de lucru împreună pentru a ajunge acolo unde ne dorim noi ca societate.
6. Community Index Magazine: Ce ați sfătui o companie care este la început de drum cu dezvoltarea unei strategii de CSR?
Nicoleta Deliu: În primul rând, i-aș felicita că au luat această decizie și au înțeles nevoia existenței unei asemenea strategii. În al doilea rând, le-aș recomanda să își ia timp să înțeleagă nevoile comunităților unde activează, să înțeleagă nevoile publicului intern legat de implicarea în comunitate și să încerce să gândească proiecte pe termen mediu și lung care să contribuie la rezolvarea unor probleme importante pentru companie și comunitate.
Nu e deloc ușor să facă acest lucru și, probabil, există riscul să te lași vrăjit de teme care sunt “pe val” sau care sună într-un anume fel, însă strategia de CSR trebuie să fie corelată și cu strategia de business și cu domeniul de activitate al companiei. E nevoie de o analiză clară a nevoilor comunității, dar și ale companiei și publicului intern, de o identificare a temelor principale de interes și de stabilirea unor obiective și planuri de acțiune pe termen scurt, mediu și lung.
Interviu acordat in exclusivitate pentru Community Index Magazine, nr 1, de catre dna Nicoleta Deliu, Head of Corporate Communication and Community Affairs Department, BCR