București, 16.02.2023. Startarium Focus, programul-capsulă pentru antreprenori, își prelungește perioada de înscrieri: antreprenorii care își doresc să se focuseze pe validarea produsului, să obțină perspective noi, soluții, îndrumare structurată, mentorat 1-la-1 și suport structurat de la mentorii din rețeaua Startarium pot aplica până la 25 februarie. 10 antreprenori vor fi selectați pentru participarea în program.
Startarium Focus a ajuns la ediția a II-a și are ca temă principală validarea produsului. Validarea este prima etapă în atingerea stadiului de Product-Market Fit, poate cel mai important obiectiv pentru un start-up. Timp de două luni de zile, participanții la program vor primi îndrumare, vor împărtăși resurse, soluții și perspective în mai multe formate: mentorat 1-la-1 cu mentorii din rețeaua Startarium, peer-sharing, group learning, retrospectivă, teorie și practică.
Sesiunile de mentorat 1-la-1 se vor desfășura după propriile calendare ale participanților selectați în program, cu suficient timp între ele pentru implementarea temelor primite. Mentorii care îi vor susține pe antreprenori în ediția a II-a de Startarium Focus sunt: Remus Gogu – Senior UX Designer, Minna Technologies, Mirela Bucovicean – Fondator, Molecule F, Molecule PR, BICI, Ana Haralambie – Managing Partner, Ghidul Miresei, Piața pe Roți, Natalia Bejan – Director Executiv, Startup Moldova, Paul Călin– Founder, Wild Thing, Team Coach – EA, Wild Thing, The Entrepreneurship Academy, Indira Abdulvoap – Business Consultant, Mihai Cepoi – Cofondator & CEO, Jobful, Ioana Hasan – Cofondator & Product Manager, SmartBill și Alexandru Neștian – Cofondator, iTUX & iTEX Design.
“Entuziasmul de la început te face să simți că poți muta munții din loc, dar te poate și împiedica să vezi lumea prin ochii viitorilor tăi clienți. În acel moment, validarea te ajută să investești timpul și capitalul tău cu mari șanse de reușită.” – Remus Gogu, Senior UX Designer, Minna Technologies, mentor în cadrul Startarium Focus.
Antreprenorii selectați pentru a participa la Startarium Focus vor avea parte de progres pe un obiectiv concret: validare nevoie, validare soluție, validare produs, vor fi ghidați timp de două luni de zile de un mentor cu experiență, vor cunoaște noi parteneri de discuție pentru peer-sharing și networking.
Cine poate aplica la Startarium Focus?
Ediția curentă a Startarium Focus, derulată sub tema Validarea Produsului, se adresează startupurilor din orice domeniu care au deja un prototip, un MVP sau chiar un produs final, care au confirmat, măcar parțial, că nevoia clientului este una reală, antreprenorilor care se pregătesc să lanseze un business nou, dar și business-urilor deja lansate, dar care întâmpină dificultăți și caută cauza acestora.
Înscrierile sunt deschise până la 25 februarie, aici. După închiderea perioadei de înscrieri, echipa Startarium alături de mentorii din program vor alege 10 finaliști, în baza aplicațiilor și obiectivelor lor de mentorat.
Startarium Focus a debutat în 2021 și este creat ca o experiență-capsulă de mentorat intens și creștere pentru antreprenori, în cohorte online de câte 10 antreprenori + 10 mentori. Fiecare ediție se concentrează pe o singură temă esențială în viața unei afaceri. Temele edițiilor din 2023 sunt validarea produsului, leadership/echipă și pitching.
Mai multe detalii despre Startarium Focus, dar și despre Startarium, cea mai mare platformă de educație antreprenorială din România, pot fi găsite aici.
Despre Startarium
O inițiativă 100% privată, Startarium este cea mai complexă platformă pentru antreprenori la început de drum, lansată în 2016 de Impact Hub Bucharest și ING. Startarium oferă acces gratuit, național, online, la toate resursele necesare pentru a lansa, a crește și a susține o afacere de succes: conținut educațional, mentorat de business, proiecte de incubare și accelerare și acces la instrumente moderne de finanțare.
De la lansare în octombrie 2016, Startarium a adunat o comunitate de peste 50.000 de membri și 5.400 de idei de business, peste 160 de contributori, consultanți și mentori cu care antreprenorii pot lucra gratuit, a publicat peste 1300 de materiale educaționale și a deschis accesul la finanțări de 850.000 de euro.