Rapoartele acestora au fost analizate pe baza Romania Corporate Sustainability & Transparency Index 2023 –
Companiile din România care au adoptat și raportat transparent cele mai bune practici din domeniul sustenabilității au fost anuntațe marți, 19 decembrie, la București, în cadrul celei de-a opta ediții a evenimentului Best Practices in Corporate Sustainability.
Ediția din acest an, organizată de agenția The Azores Sustainability & CSR Services și găzduită de Teodora Tompea, s-a desfășurat sub sloganul Sustainability is Unstoppable. So are you! și a reprezentat cea mai importantă evaluare a domeniului sustenabilității și responsabilităţii corporative din România.
Agenția The Azores Sustainability & CSR Services a analizat rapoartele de sustenabilitate ale marilor companii din România, cu minimum 500 de angajați, depuse pentru exercițiul financiar 2022. Rapoartele au fost evaluate pe baza unui scorecard (tabel de punctaj) cu 11 categorii, 78 de indicatori de sustenabilitate și 201 datapoints, și reflectă strategia și obiectivele de sustenabilitate, precum și impactul pe care companiile îl au din punct de vedere economic, de mediu și social.
În urma amplei analize, 22 de companii din România au îndeplinit cele mai multe criterii conform Romania Corporate Sustainability & Transparency Index.
Gold Recognition a fost oferit companiilor Coca-Cola HBC România (care a acumulat 97 de puncte), Kaufland România (93 de puncte), Banca Transilvania (93 de puncte), Greenpoint Management (93 de puncte), Autonom Services (92 de puncte), Antibiotice (90 de puncte), Raiffeisen Bank (90 de puncte), Romgaz (88 de puncte), Romstal (87 de puncte) și Autoklass (86 de puncte).
În categoria Silver Recognition s-au încadrat Penny România (84 de puncte), One United Properties (82 de puncte), Teraplast (82 de puncte), LIDL România (79 de puncte), Groupama Asigurări (75 de puncte), Auchan România (73 de puncte), Adrem (73 de puncte), Transelectrica (67 de puncte) și Roca Industry (66 de puncte).
La Bronze Recognition au fost incluse Regina Maria (63 de puncte), Omniasig (54 de puncte) și Nuclearelectrica (51 de puncte).
Rapoartele companiilor au fost analizate luând în calcul 78 de indicatori încadrați în 11 categorii: guvernanță corporativă, diversitate, impact economic, schimbări climatice, mediul înconjurător, drepturile omului și politica anti-corupție, angajator responsabil, produse și marketing responsabil, investiții în comunități, lanțul de aprovizionare și aspecte materiale.
Alina Liciu, Managing Partner The Azores Sustainability & CSR Services, explică mecanismul prin care a fost implementat Romania Corporate Sustainability & Transparency Index 2023.
”Rapoartele companiilor au fost evaluate pe baza unui scorecard (tabel de punctaj) cu 11 categorii, 78 de indicatori de sustenabilitate și 201 datapoints. Pentru fiecare indicator inclus în cele 11 sectiuni, punctajul maxim acordat a fost de 4 puncte și este obținut în condițiile în care compania a comunicat atât informații textuale despre politica, analiza riscurilor sau sistemele de management cu privire la dezvoltarea durabilă, cât și informații despre rezultatele obținute, folosind indicatori de performanță cantitativi. Punctajul pentru anumiți indicatori, marcați în fișa de evaluare ca fiind opționali, este calculat în funcție de relevanță pentru industria din care face parte compania. Astfel, dacă cel puțin o companie din industria respectivă a publicat informatii despre acel indicator, această companie primește de la 1 punct până la 4 puncte, în funcție de informațiile oferite, iar companiile care nu au publicat date nu primesc puncte, deci sunt depunctate când se calculează punctajul final. Dacă nicio companie din industria respectivă nu a publicat date, indicatorul nu se ia în calcul pentru punctajul final și nicio companie nu este astfel depunctată”, explică Alina Liciu.
Ce scoring au avut companiile și unde au excelat
GOLD RECOGNITION
COCA-COLA HBC ROMÂNIA (97 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2011
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. Și-a propus ca, până în 2030, pornind de la un obieciv bazat pe știință, să reducă emisiile generate de lanțul de valoare cu 25%, la care se adaugă o reducere suplimentară de 50% în următorul deceniu.
KAUFLAND ROMÂNIA (93 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2019
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. Și-a fixat obiectivul de a deveni cea mai accesibilă și comodă destinație pentru reciclare din România. Campania Tricoul de Uriaș a adus României un loc în Guinness World Records.
BANCA TRANSILVANIA (93 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2020
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. În noiembrie, a lansat prima emisiune de obligațiuni cu o etichetă de tip ESG, cu o componentă de social (minim 50%) și o componentă verde.
GREENPOINT MANAGEMENT (93 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2019
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. Derulează mai multe campanii de informare, conştientizare și educare a populației privind colectarea separată a deșeurilor, unul dintre proiecte fiind „Străzi deschise”
AUTONOM SERVICES (92 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2022
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului și standardul aplicabil din industrie SASB (Sustainability Accounting Standard Board). În 2022, a aderat la UN Global Compact.
ANTIBIOTICE (90 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2018
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. Compania se concentrează pe redefinirea Sistemului de Management Integrat pentru susținerea sustenabilității afacerii.
RAIFFEISEN BANK (90 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2009
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. 673 de milioane de euro este valoarea nominală cumulată din obligațiuni verzi și de sustenabilitate în ultimii doi ani.
ROMGAZ (88 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2017
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. Dezvoltă portofoliul de resurse cu accent pe atenuarea efectelor generate de schimbările climatice.
ROMSTAL (87 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2019
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. Se concentrează pe a oferi clienților produse inovative care să ajute la reducerea consumurilor și a amprentei de carbon.
AUTOKLASS (86 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2020
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. Sucursalele Autoklass trec printr-un proces periodic de auditare care evaluează corectitudinea selectării deșeurilor și predarea acestora în conformitate cu legislația în vigoare.
SILVER RECOGNITION
PENNY ROMÂNIA (84 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2018
- Raportul a fost realizat urmărind cadrele de raportare SASB (Sustainability Accounting Standards Board) din industria specifică Food Retail & Distributor Industry și metodologia propusă de standardele GRI – Global Reporting Initiative 2021.
ORANGE ROMÂNIA (82 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2019
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. Se angajează să reducă inegalitățile legate de accesarea sau utilizarea echipamentelor și serviciilor digitale, promovând în același timp conectivitatea, incluziunea și dezvoltarea competențelor
ONE UNITED PROPERTIES (82 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2022
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. În 2022, compania și-a măsurat pentru prima dată amprenta de CO2, cu scopul de a implementa monitorizarea anuală riguroasă și eforturile de reducere a acesteia.
TERAPLAST (82 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2019
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului si ține cont și de cadrul de raportare Sustainability Accounting Standards Board.
LIDL ROMÂNIA (79 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2016
- Raportul este realizat în conformitate cu GRI și este auditat la nivel local.
- 94.960 de tone de fructe și legume românești achiziționate de la furnizori locali.
GROUPAMA ASIGURĂRI (75 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2018
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. Susţine industria cinematografică ca una dintre direcţiile principale de sponsoring.
AUCHAN ROMÂNIA (73 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate de trei ani.
- A utilizat standardul GRI, opțiunea Core pentru elaborarea raportului. A implementat zone „zero risipă” în toate tipurile de magazine Auchan.
ADREM (73 de puncte)
- Este al patrulea raport de sustenabilitate al Grupului ADREM.
- GRI a analizat Content Index-ul si a confirmat ca raportul este prezentat în concordanță cu standardele.
TRANSELECTRICA (67 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2019.
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. Pune accent pe inovație pentru trecerea la energie verde.
ROCA INDUSTRY (66 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2023
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului.
- Investiții în panouri fotovoltaice și alte surse de energie regenerabilă.
BRONZE RECOGNITION
REGINA MARIA (63 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2020.
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. Unul dintre pilonii strategici de dezvoltare ai REGINA MARIA este digitalizarea.
OMNIASIG (54 de puncte)
- Au luat în considerare, pe lângă prevederile legale, bunele practici stabilite în cadrul Grupului Vienna Insurance Group (VIG).
- Transformarea digitală este una dintre prioritățile OMNIASIG.
Transavia (53 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2019
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului. Au investiii masive în energie verde.
NUCLEARELECTRICA (51 de puncte)
- Publică rapoarte de sustenabilitate din 2019
- A utilizat standardul GRI pentru elaborarea raportului, suplimentul specific sectorului de energie și sectorului de producție din surse nucleare
Speakeri cu greutate în cadrul conferinței Best Practices in Corporate Sustainability 2023
ConferințaBest Practices in Corporate Sustainability, desfășurată anul acesta sub sloganul Sustainability is Unstoppable. So are you!, a inclus prezentări ale reprezentanților unor instituții, companii și agenții cu renume: László Borbély (Consilier de Stat la Cabinetul Prim-Ministrului și coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă), Andrei Dinescu (Deputy CEO, GreenPoint Management), Alice Nichita (Coca-Cola HBC România), Valer Hancaș (Kaufland România), Andreea Ghiocel (The CSR Agency), Zuzanna Kurek (One United Properties), Ana Cocîrlea (Corporate Sustanability & ESG Raiffeisen Bank), Corina Radu (B Leader, Impact Market România) și Alina Liciu (The Azores Sustainability & CSR Services).
Ce este Romania CST Index
Romania CST Index este o analiză complexă, unică în România, prin care sunt evaluați indicatorii de sustenabilitate ai companiilor din perspectiva nivelului de performanță și transparență în domenii precum schimbări climatice, guvernanță, politici privind diversitatea și anticorupția, responsabilitatea față de angajați, marketing responsabil sau lanț valoric.
Un index al sustenabilității corporative este util din mai multe motive, deoarece oferă o modalitate structurată și standardizată de a evalua performanța de sustenabilitate a companiilor în funcție de industrie.
”Pe lângă faptul că o companie poate să își compare nivelul de raportare în funcție de standardele internaționale din domeniu, aceasta poate să își compare performanța și nivelul de transparență cu alți jucători din industrie și cu cei considerați top performeri. Investitorii iau și ei în considerare din ce în ce mai mult factorii de mediu, sociali și de guvernanță (ESG) în procesele de luare a deciziilor. Un index de sustenabilitate poate ghida deciziile acestora de a investi, oferind acces la informații concise privind managementul și performanța ESG. În plus, indexul pune accent și pe creșterea nivelului de transparență privind un număr mare de indicatori de sustenabilitate”, încheie Alina Liciu, Managing Partner The Azores.
Scorecard-ul utilizat pentru Romania Corporate Sustainability & Transparency Index este un instrument de evaluare aliniat la cele mai importante standarde sau referințe internaționale din domeniul sustenabilității corporative și responsabilității sociale:
· Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU (ODD);
· Directiva 2014/95/UE & Directiva UE privind Raportarea Sustenabilității Corporative (CSRD)
· GRI Sustainability Reporting Standards (GRI Universal Standards 2021);
· CDP (Carbon Disclosure Project);
· Business for Societal Impact (cunoscut anterior ca LBG).
Punctajul final al fiecărei companii este ponderat în funcție de industrie, astfel încât la final obținem un procent (nu o adunare de puncte), iar metodologia este aliniată la practicile internaționale.
Rapoartele, obligatorii pentru mai multe firme, de la 1 ianuarie 2025
De la 1 ianuarie 2025 raportul de sustenabilitate va fi obligatoriu pentru și mai multe firme, odată cu noua directivă UE. Astfel, începând cu anul viitor, companiile aflate sub incidența Non-Financial Reporting Directive (NFRD) vor fi nevoite sa înceapă colectarea informațiilor conform noii Corporate Sustainability Reporting Directive (CSRD) care crește gradul de complexitate al unui raport de sustenabilitate. Rapoartele pregătite astfel vor fi publicate începând cu 2025. Mai mult, pentru anul financiar 2025, toate companiile care îndeplinesc cel puțin două din următoarele trei criterii – au peste 250 de angajați, au o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro și/sau active totale de 20 de milioane de euro – vor avea obligația de a pregăti un raport de sustenabilitate.
“Noua Directivă UE privind Raportarea Sustenabilității Corporative (CSRD) modifică actuala Directivă de Raportare Nefinanciară (NFRD) și este aplicabilă unui număr mai mare de entități europene, care vor avea obligativitatea de a raporta conform unor standarde comune la nivelul UE (European Sustainability Reporting Standards – ESRS), începand cu 1 ianuarie 2025 (pentru anul 2024). În plus, rapoartele vor avea nevoie de un audit de specialitate, iar indicatorii de sustenabilitate trebuie să fie etichetați digital pentru a putea fi găsiți ușor de motoarele de căutare”, spune Alina Liciu, Managing Partner The Azores.
Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul agenţiei: www.sustainabilityindex.ro
……………….
Despre The Azores Sustainability & CSR Services
The Azores Sustainability & CSR Services este o agenţie de consultanță in sustenabilitate, înființată în 2013, cu scopul de a sprijini companiile din România privind integrarea sustenabilității corporative în strategia de business. The Azores Sustainability & CSR Services are o abordare axată pe rezultate pe termen lung, utilizarea tehnologiei IT pentru un nivel ridicat de acuratețe a indicatorilor de sustenabilitate și analize/research care să sprijine decidenții din companii în definirea strategiei de sustenabilitate corporativă.
Cel mai important și complex proiect al agenției este Romania CST Index, în trecut denumit Romania CSR Index, ranking lansat în 2016 şi care este singurul din România care evaluează indicatorii de sustenabilitate ai companiilor: informaţii despre managementul sustenabilității, impactul economic, de mediu şi social. Indexul este lansat în fiecare an în cadrul conferinţei Best Practices in Corporate Sustainability. În 2019, agenția a lansat Community Index, cel mai cuprinzător ranking al proiectelor corporate de investiții în comunități și un centralizator al celor mai bune campanii de CSR derulate în fiecare an de companiile din România. Rezultatele ranking-ului, împreună cu studii de caz şi interviuri ale unor experţi naţionali şi internaţionali sunt prezentate în fiecare an în Community Index Magazine, singurul anuar bilingv dedicat investițiilor în comunități derulate de companiile din România.