Începând cu 1 iulie, Decathlon lansează programul „Produs ALTFEL”, care încurajează achizițiile sustenabile prin prelungirea duratei de viață a echipamentului sportiv. În cadrul acestui program, „produsele ALTFEL” sunt produse recondiționate ce primesc o a doua șansă, după ce au fost deja testate sau utilizate de către un alt client. In această categorie sunt incluse produse cu defect vizual minor, produsele TEST (produse testate de către clienți) și modele de prezentare. Înainte de a primi eticheta de “Produse ALTFEL”, ele sunt supuse unei verificări și, dacă este cazul, unei recondiționări sau igienizări.
Aceste produse sunt disponibile pe tot parcursul anului în magazinele indicate pe site-ul Decathlon Second Hand, semnalizate la raft cu eticheta „Produs ALTFEL”. Lista completă a produselor poate fi vizualizată pe același site, iar pentru achiziția lor este necesară prezența în magazinul Decathlon, în oferta căruia se găsește.
Cumpărând „Produsele ALTFEL”, clienții beneficiază de aceleași servicii și avantaje ca în cazul achiziției oricărui alt produs din Decathlon și se pot bucura de ele, la un preț redus.
Prin programul „Produse ALTFEL”, Decathlon încurajează reutilizarea și revalorificarea produselor, precum și impactul pozitiv asupra mediului, printr-un consum responsabil de resurse.
Photo Credit: Decathlon Romania