Craiova a devenit, în perioada 8 – 10 iulie, punctul central al excelenței din domeniul energetic din România, găzduind cea de-a 43-a ediție a Trofeului Electricianului. Organizată de Distribuție Oltenia, competiția a reunit aproximativ 400 de specialiști din întreaga țară, care și-au demonstrat priceperea și pasiunea pentru meserie în cadrul celor mai complexe probe din industrie.
Sub conceptul „Energia din teren”, evenimentul din acest an a pus într-o lumină aparte nu doar competențele tehnice ale electricienilor, ci și spiritul de echipă și camaraderia care îi definesc. Probele teoretice și practice, desfășurate pe 8 și 9 iulie, au adus în prim-plan specializări esențiale pentru funcționarea sigură a rețelelor electrice: exploatarea stațiilor electrice de transformare, lucrările pe rețelele de medie și joasă tensiune, măsurare și verificare a grupurilor de măsură, PRAM, montaj și reparații în stații, defectoscopie, dar și activitatea dispecerilor. Fiecare dintre aceste secțiuni a reprezentat o provocare, electricienii fiind evaluați în timp real de către comisiile de specialitate.
Pe tot parcursul concursului s-a remarcat o atmosferă animată, competitivă, dar în același timp prietenoasă. Participanții s-au susținut reciproc și au împărtășit experiențe din teren, confirmând astfel că Trofeul Electricianului nu este doar o competiție, ci și moment de reuniune și consolidare a comunității profesionale din industria energiei.
Evenimentul s-a încheiat cu festivitatea de premiere, prilej cu care au fost desemnați cei mai buni electricieni ai ediției din acest an.
Distribuție Oltenia a fost marea câștigătoare a serii, aducând acasă, la Craiova, Trofeul Electricianului din acest an.
Ștafeta a fost preluată de către Delgaz Grid și Faza Națională a Trofeului Electricianului 2026 va fi organizată la Iași.
Câștigătorii Trofeului Electricianului 2025 sunt:
- Electrician Junior
- Locul IV – Voicu Cristian Cosmin – Distribuție Energie Oltenia
- Locul III – Dîrjan Denis – Cristian – Distribuție Energie Electrică România
- Locul II – Miu Roberto Florin – Distribuție Energie Oltenia
- Locul I – Ploieșteanu Denis Gigi – Distribuție Energie Oltenia
- Premiul pe echipă – Distribuție Energie Oltenia
- Electrician Exploatare Stații Electrice de Transformare kV/MT
- Locul V – Filip Serghei – Rețele Electrice România
- Locul IV – Monea Valentin – Rețele Electrice România
- Locul III – Văduva Ionel – Distribuție Energie Oltenia
- Locul II – Iosub Claudiu – Delgaz Grid
- Locul I – Stancu Cristian – Distribuție Energie Oltenia
- Premiul pe echipă – Rețele Electrice România
- Dispecer Energetic de Distribuție
- Locul V – Cojocaru Constantin – Delgaz Grid
- Locul IV – Nechita George – Rețele Electrice România
- Locul III – Panțu Florin Cosmin – Distribuție Energie Oltenia
- Locul II – Borbely Martin Petru – Distribuție Energie Electrică România
- Locul I – Gavril Florin – Distribuție Energie Electrică România
- Premiul pe echipă – Distribuție Energie Electrică România
- Electrician Montare și Reparații Echipament Primar din Stațiile de Transformare de 110 kV/MT
- Locul V – Roșu Ionuț – Delgaz Grid
- Locul IV – Ulia Teodor – Delgaz Grid
- Locul III – Csernak Zoltan Otilo – Distribuție Energie Electrică România
- Locul II – Pricope Romică Liviu – Distribuție Energie Electrică România
- Locul I – Soos Sandor – Distribuție Energie Electrică România
- Premiul pe echipă – Distribuție Energie Electrică România
- Electrician Montare și Reparații Instalații de Distribuție MT și JT
- Locul V – Tumuleanu Doru Emil – Delgaz Grid
- Locul IV – Franki Csaba Mihai – Distribuție Energie Electrică România
- Locul III – Prodan Iulian – Gabriel – Delgaz Grid
- Locul II – Jora Viorel – Delgaz Grid
- Locul I – Pașc Călin Ioan – Distribuție Energie Electrică România
- Premiul pe echipă – Delgaz Grid
- Electrician Exploatare Rețea Electrică de Distribuție, MT și JT
- Locul V – Savu Cornel – Rețele Electrice România
- Locul IV – Frunză Ioan – Laurențiu – Delgaz Grid
- Locul III – Gyulai Ferencz – Distribuție Energie Electrică România
- Locul II – Enache Nicolae Daniel – Distribuție Energie Electrică
- Locul I – Rovența Robert – Distribuție Energie Electrică
- Premiul pe echipă – Distribuție Energie Oltenia
- Electrician PRAM
- Locul V – Motorga Doru – Distribuție Energie Oltenia
- Locul IV – Amancei Gabriel – Cătălin – Delgaz Grid
- Locul III – Curic Valentin – Delgaz Grid
- Locul II – Pop Mircea – Distribuție Energie Electrică România
- Locul I – Călugăru Costel – Distribuție Energie Oltenia
- Premiul pe echipă – Distribuție Energie Oltenia
- Electrician Defectoscopie LES MT și JT
- Locul V – Guită Ilie – Distribuție Energie Electrică România
- Locul IV – Burețea Florin – Ion – Distribuție Energie Electrică România
- Locul III – Bondrilă Tiberiu-Octavian – Delgaz Grid
- Locul II – Burlacu Florin – Ioan – Delgaz Grid
- Locul I – Silion Viorel – Distribuție Energie Electrică România
- Premiul pe echipă – Distribuție Energie Electrică România
- Electrician Măsurare Energie Electrică, Verificare Grupuri de Măsurare
- Locul V – Lambă Daniel – ADREM
- Locul IV – Scrioșteanu Daniel – Rețele Electrice România
- Locul III – Pop Emeric – Distribuție Energie Electrică România
- Locul II – Brăboi Silviu Adrian – Distribuție Energie Oltenia
- Locul I – Iordan Ionel – Distribuție Energie Oltenia
- Premiul pe echipă – Distribuție Energie Oltenia
În cadrul festivității au fost acordate și premii speciale:
- Zero accidente de muncă: Distribuție Energie Oltenia și Distribuție Energie Electrică România
- Cel mai tânăr concurent de la proba pe scenă – Nechita George – PPC
- Cel mai vârstinc concurent de la proba pe scenă – Jora Viorel – Delgaz Grid
- Cel mai tânăr concurent de la Trofeul Electricianului 2025 – Teodorescu Dan – Adrem
- Cel mai vârstnic concurent de la Trofeul Electricianului 2025 – Maria Ion – Energobit
- Cel mai longeviv membru în Comisiile tehnice de specialitate – Roman Marinel Alexandru – Distribuție Energie Electrică România
Trofeul Electricianului Junior – Distribuție Energie Oltenia
Trofeul Electricianului Mentenanță – Distribuție Energie Electrică România
Trofeul Electricianului 2025 – Distribuție Energie Oltenia
„Trofeul Electricianului este despre profesionalism, colegialitate și pasiune pentru o meserie care susține zilnic viața comunităților noastre. Suntem bucuroși că am putut oferi acest cadru la Craiova și să vedem cum energia din teren s-a tradus în performanțe remarcabile și în momente autentice de fair-play și respect reciproc”, a declarat Ondrej Safar, CEO Distribuție Oltenia.
Imagini din timpul probelor și momentele speciale de la festivitatea de premiere pot fi urmărite în continuare pe pagina oficială de Facebook a Distribuție Oltenia.
Despre Distribuție Oltenia
Distribuție Oltenia, parte din Grupul Evryo, gestionează și investește în rețeaua de distribuție din sudul României, asigurând alimentarea cu energie electrică a șapte județe din regiunea Olteniei și a Munteniei: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea. Compania răspunde provocărilor aduse de evoluția tehnologiei și rămâne un partener de încredere pentru consumatori și prosumatori. În 2024, Distribuție Oltenia a fost operatorul de distribuție cu cel mai mare număr de prosumatori racordați din România, conform ANRE.
