Oamenii implicați în realizarea proiectului „Lecţia din Troia” sunt dovada clară că orice criză conține premisele unor oportunități de a evolua, ieșind din zona de confort și devenind, astfel, mai buni ca indivizi și mai solidari în cadrul comunităților din care facem parte.
Studiul de caz a fost publicat în Noiembrie 2022, în anuarul bilingv Community Index Magazine nr. 4, ediţie tipărită. Publicația poate fi accesată aici: https://communityindex.ro/flip-book-2022/
Alinierea la nivel de business
Educația și excelența sunt valori pe care METAMINDS le susține și care pot contribui în mod direct la progresul societății, motiv pentru care METAMINDS se alătură unor proiecte și organizații care ajută la rândul lor comunitățile, susținând oamenii care își depășesc limitele și ies din zona de confort pentru a atinge performanța.
Proiectul „Educație la Înălțime” este un astfel de exemplu. În plină pandemie COVID, producătorii acestui proiect, Marius Toader și Adrian Robe, au venit cu ideea de a le oferi elevilor și profesorilor ocazia de a descoperi lumea cu alți ochi, într-un cadru educativ interactiv.
METAMINDS s-a alăturat acestei inițiative, sprijinind producătorii proiectului în realizarea unei lecții eveniment, o premieră absolută pentru învățământul din România.
Este vorba despre prima lecție „Educație la Înălțime” transmisă live, cu drona, din străinătate, de la situl arheologic Cetatea Troia, cu sprijinul Comisiei Naționale UNESCO.
Obiectivele proiectului
METAMINDS consideră că mediul de afaceri din România poate beneficia în mod direct susținând educația viitoarelor generații de specialiști.
Orice iniţiativă pozitivă luată în prezent în acest sens ar putea rezolva o parte din cauzele care se află la originea problemelor cu care se confruntă piața muncii: de la rata crescută de abandon şcolar și nivelul scăzut de alfabetizare, mai ales în mediul rural, trecând prin lipsa de sincronizare a sistemului de învăţământ public cu nevoile actuale şi viitoare de pe piaţa muncii şi până la fenomenul de migrare a creierelor spre companii din afara ţării.
În acest context, unul din obiectivele strategice ale companiei vizează susținerea proiectelor care fie facilitează accesul la educație, inclusiv prin intermediul tehnologiei, fie susține excelența și performanța de vârf în orice disciplină, pentru elevi și studenți de toate vârstele.
„Lecția din Troia” a răspuns obiectivului companiei de a susţine un proiect educaţional şi în 2021, în continuarea celui din 2020, premiat de Community Index cu Gold Recognition în categoria Educație pentru Elevi. „Lecția din Troia” a fost primul proiect educaţional multi-disciplinar interactiv, transmis live din afara țării pentru şcolile din România și adresat elevilor cu vârste cuprinse ı̂ntre 5 şi 15 ani.
Proiectul a fost pus la dispoziție în mod gratuit pe platforma „Educație la Înălțime”, dezvoltată și agreată în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, și cu sprijinul Asociației Aspire Teachers și al Ministerului Educației. Astfel că modul în care lecția s-a desfășurat a permis difuzarea ei ca material didactic pentru elevi la clasă, conform normelor de predare actuale, în toate şcolile din România.
Implicarea stakeholderilor şi riscuri potențiale
O lecție multi-disciplinară nu putea fi realizată altfel decât cu ajutorul unei echipe multi-disciplinare, fiecare cu performanțe recunoscute în domeniul său.
„Lecția din Troia” este o lecție multi-disciplinară transmisă din Turcia de doi profesori foarte apreciați de elevi, Adriana Blaj și Marcel Bartic, care i-au purtat pe elevi prin istorie, mitologie, literatură, artă, cinematografie.
Iar calul troian a fost pretextul perfect pentru a include în lecție și componenta de educație în securitate cibernetică.
Acest segment din lecție a fost realizat cu ajutorul unor experți de elită în domeniu. Pe de o parte, a fost intervenția video a doamnei Daniela Lica, profesor de informatică la Colegiul I.L. Caragiale din Ploiești, ai cărei elevi au devenit profesioniști de top în cadrul unora dintre cele mai cunoscute și mai mari companii de profil din lume. Pe de altă parte, experții în securitate cibernetică de la METAMINDS au creat materiale video special concepute pentru a fi pe înțelesul elevilor din clasele primare.
Acestea din urmă au fost prezentate sub forma unor simulări de atacuri cibernetice de tip troian, conținând informaţii despre efectele negative numeroase la care elevii se pot expune în urma unui astfel de atac. Toate aceste materiale, precum și conținutul integrat al „Lecției din Troia”, sunt în continuare disponibile în mod gratuit pe canelele oficiale YouTube METAMINDS și Educație la Înălțime.
Comisia Națională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO), prin intermediul doamnei secretar general Madlen Șerban, s-a alăturat demersurilor acestei echipe multi-disciplinare, facilitând dialogul cu oficialii din Turcia și evitând astfel riscul neacordării sau acordării cu întârziere a autorizațiilor necesare pentru a filma și a transmite în direct de la situl arheologic Cetatea Troia.
La rândul lor, cei doi producători au realizat scenariul după care s-a desfășurat lecția și au depus toate demersurile necesare pe lângă autoritățile competente, astfel încât toate documentele legale să fie emise înainte de data de 18 noiembrie 2021, data la care era programată difuzarea live a lecției. Marius Toader și Adrian Robe sunt producători de emisiuni de televiziune și documentare, cu cariere de peste 20 de ani, specializați în crearea de conținut original.
Au creat și au produs de la zero zeci de emisiuni de succes pentru toate posturile de televiziune importante din România şi produc emisiuni după formate internaționale (Masterchef, Imperiul Leilor). Ei sunt și primii creatori români de formate care au reușit să exporte creațiile lor. Formatul Miss Country Girl a fost vândut în peste 20 de țări, iar formatul Mom Made Me a Star este primul format din Europa de Est produs în Marea Britanie, fiind achiziționat de BBC (emisiunea se află deja la sezonul 7). Anul trecut, HBO Europe a lansat în peste 10 țări documentarul „The Golden Girl”, co-produs și co-regizat de către Adrian Robe. Pentru derularea proiectului „Educație la Înălțime”, cei doi au creat „Asociația Însemne”.
Impact & Rezultate / Comunicare & Reach
„Lecția din Troia” s-a bucurat de acoperire media națională – TV, radio, online – ca primul proiect de acest fel realizat în România, iar unele posturi de televiziune au transmis live chiar de la locul filmării din Turcia sau au luat interviuri profesorilor și realizatorilor pentru principala ediție de știri a postului.
Platforma „Educația la Înălțime” și proiectul „Lecția din Troia” în mod special au făcut subiectul unei discuții dedicate în cadrul conferinței de închidere a programului aniversar „România și UNESCO, arc peste timp – 65 de ani de la aderare”.
Discutând despre proiect, doamna Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, a punctat faptul că nivelul de sărăcie din România face ca foarte multe familii cu copii să nu își permită să călătorească, iar astfel de proiecte sunt o posibilă soluție la provocările financiare, deschizând porți de cunoaștere echitabile, democratice, pentru elevii ale căror familii se confruntă cu astfel de probleme.
Până în prezent, peste 50.000 de elevi din România au putut vedea „Lecția din Troia”, conform producătorilor. Ulterior, prin traducerea acestei lecții în limbile turcă și engleză, proiectul a devenit accesibil unei plaje mult mai largi de elevi și profesori, din afara granițelor țării, câștigând notorietate internațională.
Echipa METAMINDS, care a susținut realizarea acestei premiere pentru învățământul din România, le mulțumește tuturor celor care au dovedit că rezultatele cu un real impact pozitiv nu depind neapărat de o echipă numeroasă sau de bugete uriașe, ci de perspective noi, de pasiune și de implicare.
„Lecția din Troia” nu este doar despre școală. Aceasta ne-a învățat că depinde doar de noi cum alegem să reacționăm în fața provocărilor, că schimbările în bine, chiar și în condiții mai dificile, stau în puterea și în responsabilitatea fiecăruia dintre noi.