Proiectul Nestlé for a Waste Free World reuneste toate actiunile prin care Nestlé urmareste ca, pana in 2030, sa aiba impact zero asupra mediului in toate operatiunile sale si sa ajute, implicit, la cresterea nivelului de constientizare cu privire la protejarea mediului.
In aprilie 2018, Nestlé a setat ca obiectiv ca 100% din ambalajele lor sa fie reciclabile sau reutilizabile, pana in 2025. Obiectivul final este de a impiedica ambalajele Nestlé sa ajunga deseuri care umplu gropile de gunoi sau care ajung inclusiv in mari, oceane si cai navigabile.
AMBALAJE
Nestlé se angajeaza sa joace un rol activ in dezvoltarea sistemelor de colectare, sortare si reciclare in toate tarile in care activeaza, alaturi de parteneri interesati si dedicati. Iar ambalajele sunt de maxima importanta in furnizarea de alimente sigure si de calitate, precum si in reducerea risipei alimentare.
Compania a considerat ca trebuie sa faca mai mult pentru a se asigura ca ambalajul pe care il utilizeaza este sustenabil. Asta inseamna eliminarea materialelor plastice care nu sunt reciclabile, incurajarea utilizarii materialelor plastice care permit rate mai bune de reciclare si eliminarea sau schimbarea unei combinatii complexe de materiale, optimizand intotdeauna ambalajul pe care il utilizeaza.
Nestlé lucreaza impreuna cu parteneri dedicati pentru promovarea principiilor economiei circulare si pentru curatarea deseurilor de plastic din oceane, lacuri si rauri.
Inovatia in domeniul ambalajelor, incluzand materialele noi, sistemele de reutilizare a recipientelor si solutiile de reciclare, reprezinta una dintre provocarile principale pentru un viitor fara deseuri. Pe langa cercetarile proprii realizate in cadrul Institutului Nestlé de Stiinte al Ambalajelor, compania a lansat un fond de investitii pentru start-up-uri care se concentreaza pe dezvoltarea de solutii sustenabile de ambalare, in valoare de 250 de milioane CHF.
APA
Nestlé isi intensifica eforturile in utilizarea responsabila a apei si se angajeaza ca intreg portofoliul Nestlé Waters sa fie neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon, sprijinind durabilitatea ecologica a bazinelor hidrografice prin refacerea in procent de 100% a apei pe care o foloseste, pana in 2025.
EMISII DE CARBON
Nu in ultimul rand, Nestlé si-a luat angajamentul de a contribui la limitarea cresterii temperaturii globale la 1,5o C si de a atinge zero emisii de dioxid de carbon pana in 2050, la nivel global. Pentru a atinge aceste obiective pentru reducerea amprentei de carbon, Nestlé lanseaza produse cu o amprenta redusa asupra mediului, dar care contribuie si la o dieta echilibrata, prin extinderea initiativelor din agricultura menite sa contribuie la absorbtia carbonului si prin promovarea tranzitiei catre energie 100% regenerabila in operatiunile sale.
Eforturile internationale la nivel de companie sunt completate pe plan local de actiuni destinate cresterii nivelului de constientizare pentru protejarea resurselor de apa, colectare selectiva si reciclare, biodiversitate si limitare a emisiilor de CO2.
Indicatorii de sustenabilitate pentru Romania arata o scadere de 88% a consumului de apa incepand cu 2011, o scadere de 85% in ceea ce priveste cantitatea de deseuri si o scadere de 72% in ceea ce priveste emisiile de dioxid de carbon.
In cadrul actiunilor de ecologizare si educare desfasurate in 2019, peste 500 de voluntari au curatat mai mult de 40 de tone de deseuri care au fost trimise catre reciclare/ valorificare. Totodata, 2.700 de elevi din ciclul primar din Bucuresti au beneficiat de materiale educationale, cu informatii despre modalitatile prin care pot contribui la pastrarea unui mediu curat prin colectare selectiva, precum si sfaturi privind protejarea resurselor naturale ale planetei.
La Summitul Tinerilor de la Iasi, 40 de tineri au deprins cunostinte si obiceiuri noi in cadrul seminarului de Reciclare & Sustenabilitate sustinut de reprezentantii Nestlé si Manager de Mediu.
La nivel global, in 2019, 26% din ambalajele utilizate in operatiunile Nestlé contineau materiale reciclate. Pentru ambalajele din plastic, am folosit 2% plastic reciclat. Dintre materialele noastre de ambalare, 37% au fost reutilizabile. Ne-am depasit, totodata, angajamentul de a elimina 140.000 de tone de ambalaje pana in 2020. Din 2015 pana in 2019, am evitat folosirea a 142.663 de tone de ambalaje.
Dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabila ale ONU, acest proiect se aliniaza urmatoarelor: conservarea si utilizarea durabila a oceanelor, marilor si a resurselor marine pentru o dezvoltare durabila, protejarea, restaurarea si promovarea utilizarii durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabila a padurilor, combaterea desertificarii, stoparea si repararea degradarii solului si stoparea pierderilor de biodiversitate, precum și construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializarii durabile si incurajarea inovatiei
Gestionarea neadecvata a deseurilor, lipsa colectarii selective sau a reciclarii, circuitul defectuos al deseurilor, toti acesti factori contribuie la schimbarile climatice si la poluarea atmosferica si afecteaza direct numeroase ecosisteme, specii, comunitati.
Unele ecosisteme, precum cele marine sau de coasta, pot fi grav afectate de gestionarea necorespunzatoare a deseurilor sau de aruncarea acestora. Deseurile marine reprezinta un motiv tot mai mare de ingrijorare, constituind, adesea, o amenintare grava pentru multe specii marine. Colectarea selectiva este un aspect cheie al incetinirii si chiar stoparii deteriorarii ecosistemelor marine.
Deseurile au si un impact indirect asupra mediului. Orice nu se recicleaza sau nu se recupereaza din deseuri reprezinta o pierdere de materii prime si de alti factori de productie utilizati in cadrul lantului, respectiv in etapele de productie, transport si consum al produsului. Impactul asupra mediului in lantul ciclului de viata este semnificativ mai mare decat cel care apare exclusiv in etapa gestionarii deseurilor.
Actiuni derulate:
Ziua Mondiala a Oceanelor (Iunie 2019):
- 400 de voluntari au colectat peste 10 tone de deseuri care au fost transmise catre reciclare sau valorificare impreuna cu partenerii institutionali: Apele Romane, Garda Nationala de Mediu, ManagerdeMediu.ro si Asociatia Prietenii de langa tine.
- Actiunea a facut parte dintr-un proiect Nestlé transfrontalier, fiind curatate concomitent malurile Dunarii in Romania si Serbia, in zona orasului Giurgiu, si parte din litoralul de la Marea Neagra in Bulgaria.
Ziua Mondiala a Curateniei (Septembrie 2019) sub umbrela Popas:
- Actiunea de ecologizare de-a lungul raului Olt s-a concentrat pe curatarea deseurilor de pe noua trasee turistice din Parcul National Cozia, din zonele Salatrucel, Calimanesti-Caciulata, Castrul Roman Arutela, Valea Baiasului, cascada Lotrisor, Manastirea Turnu, defileul Oltului pe segmentul Calinesti-Proieni-Racovita, Valea Pausa si Turnu-Valea Oltului.
- Au fost mobilizati ca voluntari elevii scolilor din zona - Scolile Generale din Salatrucel, Calimanesti si Racovita.
- Parteneriate: RomSilva Regia Nationala a Padurilor, Apele Romane – Administratia Bazinala de Apa Olt, Ocolul Silvic Calimanesti, Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate si Salvamont.
Summitul Tinerilor organizat sub egida Capitalei Tineretului Iasi 2019:
- 40 de tineri activisti si dedicati misiunii sociale sustenabile, au participat la seminarul de Reciclare & Sustenabilitate implementat de Nestlé si partenerul Manager de Mediu.
Campania Less Waste More Love
Actiunea colectiva este vitala pentru a asigura ambalajul sa ramana in afara mediului. Pentru 2020, am lansat in Romania campania ”Nu risipi cat poti iubi”/„Less Waste More Love”, un demers de responsabilitate sociala menit sa atraga atentia asupra importantei protejarii mediului inconjurator si a resurselor naturale.
Incepand cu data de 8 iunie 2020, care marcheaza Ziua Internationala a Oceanelor, Nestlé Romania demareaza o serie de actiuni dedicate informarii si constientizarii cu privire la trei aspecte semnificative pentru sustenabilitate, la nivel global: protejarea si utilizarea apei in mod constiincios, colectarea selectiva si reciclarea ambalajelor și reducerea emisiilor de carbon.
Cu ajutorul KOLs implicati in provocarea Less Waste More Love, mesajul campaniei a ajuns, pana acum, la peste 6 milioane de oameni din toata tara.
Parteneriate pentru derularea acționilor
Cu sprijinul Manager de Mediu – partener de lunga durata al Nestlé Romania, care ofera consultanta de mediu, servicii de analiza de mediu si consultanta operativa de mediu, si sprijina proiectele in procesul de autorizare de mediu, analizam periodic progresul actiunilor noastre de sustenabilitate. Unul dintre indicatorii importanti pe care ii urmarim este reprezentat de evolutia ecosistemului natural si a biodiversitatii, in urma actiunilor de ecologizare.
In acest sens, anul acesta Nestlé va lansa un raport de monitorizare a biodiversitatii, in urma actiunii de ecologizare din 2019, din Parcul Cozia.
Totodata, prin intermediul ECOVadis, monitorizam activitatea tuturor partenerilor si furnizorilor nostri, pe zona de sustenabilitate. Initiativa EcoVadis evalueaza furnizorii din punctul de vedere al sustenabilitatii in patru domenii – Mediu, Conditii de Lucru, Practici de Business si Supply Chain.
Alaturi de Manager de Mediu, expert consultativ pentru actiunile noastre de mediu, precum si impreuna cu autoritatile partenere, printre care RomSilva, Apele Romane, Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate, Salvamont, desfasuram sesiuni de consultare care determina investitiile si actiunile implementate pe zona de sustenabilitate, in Romania. In urma acestor sesiuni, selectam, spre exemplu, ariile geografice specifice pentru ecologizare si stabilim sistemele de raportare si indicatorii inregistrati.
Pe baza concluziilor si rapoartelor extrase dupa incheierea actiunilor, stabilim pasii urmatori pentru optimizarea rezultatelor urmarite, precum si investitiile financiare necesare.
In cazul actiunilor de ecologizare, indicatorul principal urmarit este cantitatea de deseuri colectata. In 2019, cu ocazia Zilei Mondiale a Oceanelor, Nestlé Romania si Nestlé Bulgaria, au desfasurat actiuni de ecologizare de-a lungul Dunarii si la malul Marii Negre. Cei peste 400 de voluntari mobilizati au colectat peste 10 tone de deseuri care au fost transmise catre reciclare sau valorificare. In acelasi an, de World Cleanup Day, au fost colectate peste 40 de tone de deseuri din Parcul Cozia, cu sprijinul a 300 de voluntari.
In ceea ce priveste campaniile de constientizare si informare desfasurate online, un KPI pe care il urmarim intotdeauna este numarul de oameni la care ajung materialele informative si educative cu privire la importanta protejarii mediului, precum si ratele de engagement, in cazul campaniei Less Waste More Love, unde consumatorii au fost rugati sa trimita sfaturi pentru colectare selectiva si reciclare, din experienta proprie.
In urma consultarilor initiale cu stakeholderii implicati in fiecare actiune pe partea de sustenabilitate, stabilim specificul unei anumite actiuni luand in calcul obiectivele si preocuparile fiecarui partener. Spre exemplu, in cazul activitatii din parcul Cozia, desfasurate cu ocazia World Cleanup Day, obiectivul setat impreuna cu Administratia Parcului a fost promovarea turismului responsabil si ecologic prin recomandarea de a proteja cadrul natural pe care Parcul National Cozia il ofera, precum si conservarea biodiversitatii. Ca urmare, am desfasurat o actiune de ecologizare, completata de actiuni de informare a comunitatii locale cu privire la protejarea mediului, si am masurat, in continuare, evolutia biodiversitatii in cadrul Parcului.
In cazul Manager de Mediu, obiectivele partenerului se concentreaza pe o mai buna trasabilitate si implementare a masurilor de ecologizare, implementare pentru care se bucura de fiecare data de sprijinul angajatilor Nestlé, implicati voluntar in proiectele de sustenabilitate.
Implicarea autoritatilor
In cadrul actiunilor de ecologizare, desfasurate in 2019, parte din proiectul Nestlé for a Waste Free World, au fost implicate urmatoarele autoritati:
- RomSilva Regia Nationala a Padurilor
- Apele Romane
- Ocolul Silvic Calimanesti
- Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate
- Salvamont
- Garda Nationala de Mediu
Implicarea ONG-urilor
Compania Nestlé pastreaza si dezvolta relatii de comunicare si colaborare cu numerosi parteneri institutionali si non-institutionali, institutii si organizatii non-guvernamentale, printre care se numara:
- Let’sDo It, Romania!
- Fundatia PRAIS
- Zi de bine
- Salvati Copiii
- Manager de Mediu
Employee engagement
In fiecare an, numarul de angajati implicati voluntar in proiectele de sustenabilitate Nestlé este in crestere. In acelasi timp, mare parte dintre acestia se implica activ, in mod individual, in actiuni de voluntariat potrivite cu obiectivele si interesele lor personale.
Pentru noi, acesta este un indicator al faptului ca oamenii Nestlé sunt foarte deschisi fata de acest gen de experiente. Vor sa iasa din atmosfera de birou si sa simta ca reusesc sa faca o diferenta in societate prin implicarea in cauze prin care aduc un plus in societate. Satisfactia implicarii in proiecte de CSR este foarte mare si observam chiar ca angajatii nostri voluntari sunt tot mai motivati sa faca parte din echipa Nestlé, unde implicarea sociala este un aspect prioritar, la nivel global.
Angajatii nostri din intreaga lume dedica zile de voluntariat pentru indepartarea deseurilor, participand la activitati de ecologizare in Ziua Mondiala a Oceanelor, World Cleanup Day sau Ziua Sustenabilitatii. In 2019, 100 de angajati Nestlé au fost implicati in actiuni dedicate de ecologizare.
Nevoile sociale
Numeroasele studii desfasurate in ultimii ani releva importanta majora pe care trebuie sa o acorde mediul privat sustenabilitatii, in raport cu realitatea actuala.
Problema reciclarii si a colectarii selective:
Potrivit unui studiu realizat de ING International, peste 350 milioane tone de plastic sunt produse in fiecare an si doar 9% se recicleaza, potrivit statisticilor. Desi constientizeaza amplitudinea problemei, 96% dintre respondentii europeni spun ca arunca cel putin un produs de plastic pe zi, iar 38% dintre acestia arunca intre 3 si 5 produse de plastic pe zi. 71% dintre respondenti se asteapta, insa, sa fie redusa in mod radical cantitatea de plastic folosita pentru ambalaje de pe piata.
Ratele de colectare selectiva, implicit de reciclare, sunt foarte mici in Romania. Potrivit datelor Eurostat, Romania se afla pe locul 26 din cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene. In 2018, rata deseurilor municipale reciclate era de 11,1% din totalul de deseuri, conform datelor Comisiei Europene. Totodata, Romania recicleaza mai putin fata de anii anteriori – in 2013, 13,2% din deseuri erau reciclate. Romania este departe de a se situa pe acelasi nivel cu alte tari din Uniunea Europeana. Media europeana a ratei deseurilor reciclate era, in 2018, de 47,2%, cea mai mare rata a reciclarii deseurilor fiind inregistrata in Germania, 67,3%, la polul opus fiind Malta, cu 6,5%. Romania se afla departe chiar si de tarile din regiune, astfel ca rata deseurilor reciclate in 2018 era de peste 30% in tari precum Ungaria (37,4%), Slovacia (36,3%), Polonia (34,3%) si Bulgaria (31,5%).
Protectia mediului inconjurator trebuie sa reprezinte o prioritate economica – potrivit unui studiu realizat de ING International, la care au luat parte 15.146 de respondenti din 15 tari (13 din Europa), 67% dintre europeni sunt de parere ca deseurile din plastic si schimbarile climatice reprezinta cele mai mari amenintari asupra mediului.
Potrivit unui studiu realizat de InfoCons – Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor, o cantitate de aproape 40.000 de tone de deseuri de ambalaje nu a ajuns la groapa de gunoi, in primele sase luni ale anului 2019 – echivalentul a 5,5 kg de deseuri pe cap de locuitor.
Impactul si rezultatele proiectului
Peste 200.000 de oameni au beneficiat de initiativele Nestlé for A Waste Free World, printre care se regasesc atat locuitori ai zonelor in care au fost desfasurate actiunile de ecologizare, dar si vizitatori ai Parcului National Cozia.
Mesajele din campania de constientizare cu privire la sustenabilitate, lansata in iunie 2020, au ajuns la peste 6 milioane de oameni.
Trei dintre cei mai mari retaileri din Romania, clienti Nestlé, au fost implicati in campaniile noastre de sustenabilitate – Auchan, Carrefour, Cora.
Cu sprijinul Manager de Mediu – partener de lunga durata al Nestlé Romania. Unul dintre indicatorii importanti pe care ii urmarim este reprezentat de evolutia ecosistemului natural si a biodiversitatii, in urma actiunilor de ecologizare.
In acest sens, anul acesta, Nestlé va lansa un raport de monitorizare a biodiversitatii, in urma actiunii de ecologizare din 2019, din Parcul Cozia. Acest raport are la baza o analiza exhaustiva documentata prin intermediul prezentei la fata locului a unui biolog, precum si prin intermediul amplasarii unor camere video in parcul natural, cu scopul monitorizarii si evaluarii evolutiei ecosistemului, obiectivul principal fiind acela de a limita impactul deseurilor asupra biodiversitatii locale.
Actiunile de ecologizare si curatare realizate de Nestle sunt atent monitorizate in timp, cu ajutorul partenerilor institutionali si non-institutionali implicati in proiecte. Aceasta monitorizare presupune realizarea de rapoarte periodice si analize complete asupra modului in care evolueaza ecosistemele in urma limitarii interventiei umane in cadrul acestora.