București, 4 aprilie 2023. Globalworth, principalul investitor al pieței de birouri din Europa Centrală și de Est și liderul industriei din România, și-a validat științific obiectivul climatic prin Science Based Target initiative (SBTi), în linie cu Acordul de la Paris privind reducerea emisiilor de carbon și limitarea încălzirii globale.
La Globalworth, considerăm că este datoria noastră să gestionăm responsabil impactul modului în care ne desfășurăm activitatea asupra mediului, social și a guvernării corporative. Aceasta impune Grupului o înțelegere clară a aspectelor ESG relevante pentru activitatea sa, care vor fi în echilibru și gestionate în mod eficient pentru a genera o valoare durabilă pe termen lung pentru acționarii săi și alte părți interesate.
În 2022, ca parte a strategiei sale de dezvoltare durabilă, Grupul a revizuit în detaliu modul în care își poate reduce în viitor amprenta de carbon.
Globalworth și-a analizat performanța pe o perioadă de 3 ani și a stabilit obiectivul de mediu de reducere a intensității emisiilor GHG cu +40% până în 2030 față de nivelul de referință din 2019 (pentru Obiectivul 1 și 2), și s-a angajat să măsoare și să reducă de asemenea Obiectivul 3. Aceste obiective au fost aprobate și validate de către SBTi.
SBTi este un parteneriat internațional între CDP, United Nations Global Compact, World Resources Institute și World Wide Fund for Nature, al cărui scop este de a sprijini companiile să își stabilească obiective bazate pe știință pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris privind limitarea încălzirii globale la mult sub 2°C peste nivelurile preindustriale și de a continua eforturile de limitare a încălzirii la 1,5°C.
“La Globalworth, încă de la înființarea Grupului, ne-am concentrat pe furnizarea către partenerii noștri de afaceri a unor spații de înaltă calitate, sustenabile, avansate tehnologic, personalizate conform nevoilor acestora, asigurându-ne în același timp că aceste spații au o influență pozitivă asupra comunităților în care trăim și ne desfășurăm activitatea. Cu aproximativ 90% din proprietățile noastre comerciale certificate ecologic și aproximativ 98% din energia utilizată în portofoliul nostru din surse regenerabile la sfârșitul anului 2022, considerăm obiectivul nostru pe 2030 și de reducere a emisiilor GHC validat de SBTi ca următorul pas în strategia noastră de dezvoltare durabilă”, a declarat Stamatis Sapkas, CFO în cadrul Globalworth Group.
În ultimii 2 ani, Globalworth și-a dezvoltat strategia de sustenabilitate în baza angajamentului său de a promova practici comerciale responsabile și durabile.
• 45 din proprietățile din portofoliul său sunt certificate sau recertificate cu BREEAM Very Good sau certificări superioare
• asigurarea în proporție de 100% a energiei utilizate în proprietățile din Polonia și în spațiile de birouri din România din surse regenerabile
• WELL Health-Safety Rating în toate clădirile de birouri din România și Polonia, pentru a demonstra în continuare că proprietățile societății oferă condiții sigure și sănătoase pentru ca corporațiile să își desfășoare activitatea, iar oamenii să le viziteze și să lucreze în acestea.
Globalworth va continua să ofere informații publice despre strategia sa de sustenabilitate și acțiunile sale în rapoartele anuale privind dezvoltarea durabilă.
DESPRE GLOBALWORTH
Globalworth este o companie imobiliară activă în Europa Centrală și de Est, listată la Bursa de Valori de la Londra, în segmentul AIM. A devenit principalul investitor pe piața imobiliară de birouri din CEE prin poziția sa de lider de piață atât în Polonia, cât și în România. Globalworth investește, dezvoltă și gestionează direct clădiri de birouri și parcuri industriale de înaltă calitate, în locatii premium, care generează venituri din închirierea de spații către companii de top din întreaga lume. Gestionat de peste 260 de profesioniști în Cipru, Guernsey, Polonia și România, portofoliul companiei are o valoare totală de 3,2 miliarde de euro, la 31 decembrie 2022. Aproximativ 96,4% din portofoliu este reprezentat de active producătoare de venit, predominant în sectorul de birouri și închiriate către aproximativ 690 de companii naționale și multinaționale. În Polonia, Globalworth este prezentă în Varșovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk și Katowice, în timp ce în România proprietățile se regăsesc în București, Timișoara, Constanța, Pitești, Arad, Oradea și Târgu-Mureș.
Pentru mai multe informații vizitați www.globalworth.com sau urmăriți-ne pe Facebook, Instagram, LinkedIn.