O inițiativă 100% privată, Startarium este cea mai complexă platformă pentru antreprenori la început de drum, lansată în 2016 de Impact Hub Bucharest și ING.
În orice societate sănătoasă financiar, antreprenorii și micile lor afaceri devin coloana vertebrală a economiei.
Deși România este între primele țări europene când vine vorba de interesul populației pentru a începe o afacere proprie (locul 6 EU), înregistrează în același timp cele mai slabe scoruri când vine vorba de rata de supraviețuire sau inovare a noilor companii (29 afaceri/1000 locuitori vs. 58, media europeană).
Conform datelor Barometrului Startup-urilor, românii își doresc să aibă propria afacere, dar teama de eșec și educația precară sunt cele mai importante obstacole pentru cei care vor să înceapă și să dezvolte o afacere.
SOLUȚIA:
Orașul Antreprenorilor
Startarium oferă antreprenorilor în devenire toate resursele pentru a lansa și crește un startup de succes. Platforma gratuită e construită pe trei direcții- învățare, testare a ideilor, finanțare- și își structurează beneficiile în mai multe module funcționale: instrumente de business, cursuri online, interviuri cu antreprenori români, platformă proprie de crowdfunding, mentorat, networking și pitching.
De la lansare în octombrie 2016, până azi, Startarium însumează:
✱ O comunitate de peste 40.000 de membri, cu peste 23.000 de utilizatori activi;
✱ Peste 4000 de idei de business înscrise în platformă;
✱ 52 de campanii crowdfunding publicate, cu 1725 de susținători;
✱ 62 startup-uri finanțate prin Startarium PitchDay, Crowdfunding și incubatorul Startarium, deschizând accesul la finanțări ce depășesc 600.000 EUR;
✱ 450 de materiale educaționale;
✱ 58 de mentori cu care antreprenorii pot lucra gratuit.
Mai multe detalii regasiti si aici: www.startarium.ro
ÎNVĂȚARE. TESTARE. FINANȚARE.
Secțiunea educațională a platformei permite utilizatorilor să învețe direct de la specialiști cu experiență și să se inspire din poveștile antreprenorilor care au reușit.
Reunește știri din ecosistem, interviuri, dar și articole, cursuri pe temele de interes pentru antreprenorii la început de drum (de la financiar, legal, marketing, vânzări, strategie, leadership la tot ce trebuie să știi despre crowdfunding și finanțare).
Forumul de consultanță este locul unde utilizatorii obțin răspunsuri la întrebări privind aspectele fiscale sau juridice relevante pentru afacerea lor, direct de la experți în aceste domenii. În timp ce prin secțiunea de mentorat, au parte de susținerea mentorului pentru a obține noi perspective despre afacerea lor, îşi testează ideile și cresc ca antreprenori.
Folosind uneltele interactive din secțiunea Laborator, utilizatorii își pot defini ideea de business direct în platformă (Business Model Canvas).
Startarium PitchDay
Lansată în 2016 ca un instrument de finanțare complementar resurselor educaționale din Startarium, competiția PitchDay a însemnat până acum:
✱ 585 de startup-uri participante în competiție;
✱ 34 de startup-uri câștigătoare;
✱ 155 de afaceri sprijinite;
✱ Premii totale de 451.000 de euro;
✱ 3300 de participanți.
Pe podiumul primelor patru ediții au urcat: DigiTail, MedicAi, Kinderpedia (2019). Jobful, Octavic, iTUX (2018), Stația de Joacă, LifeBox, NALU (2017), IndexAR, Clinica Pediatrică Anastasia, Re.Flex și TRACIA (2016).
În afară de premiile obținute, majoritatea startup-urilor au atras cel puțin o rundă suplimentară de finanțare, și-au crescut cifra de afaceri cu până la de 5 ori mai mult, și-au mărit considerabil echipele și rețeaua de clienți și parteneri, au diversificat portofoliul și piețele pe care sunt prezenți.
Startarium Crowdfunding
Crowdfundingul reprezintă o soluție de finanțare potrivită inclusiv pentru cei al căror business este doar în stadiul de proiect. Dincolo de finanțare, e în primul rând o metodă potrivită pentru validare a ideii de business, generează vizibilitate pentru produsul sau serviciul propus și chiar poate calibra oferta și prețurile la reacția pieței. 2019 a adus, în completarea componentei de crowdfunding din platformă, o nouă inițiativă care ajută antreprenorii să își pună ideile în practică: Startarium Crowdfunding Makeathon. O desfășurare de forţe în urma căreia 10 antreprenori ambiţioși și-au creat campanii de crowdfunding pentru ideile lor în timp record, 2 zile – fără scuze și fără amânări – cu efortul colectiv al unei echipe de peste 50 de mentori, consultanţi și creativi. A urmat lansarea oficială în cadrul PitchDay, 1 lună de pregătire individuală ghidată pentru obținerea finanțării și 20.000 EUR sprijin pentru promovarea campaniilor lansate.
Studiul de caz a fost publicat initial în anuarul bilingv Community Index Magazine nr. 2, editia tiparita. Acesta poate fi comandat de aici: https://communityindex.ro/community-index-magazine-2020/https://communityindex.ro/community-index-magazine-2020/