Dr. Şerban Damian este medic şi nutriţionist sportiv, format în programul Comitetului Internaţional Olimpic. Este fondatorul Centrului Superfit (www.superfit.ro), o clinică modernă în Bucureşti, unde conduce o echipă de specialişti care şi-au propus să fie de ajutor oricărei persoane care doreşte să îşi transforme stilul de viaţă şi să devină mai performantă prin intermediul nutriţiei, antrenamentelor, recuperării medicale şi consilierii psihologice.
Dr. Damian a lucrat cu numeroşi sportivi amatori şi de performanţă, precum şi cu Echipa Naţională de Fotbal a României şi Echipa Olimpică de Baschet Feminin 3×3 care a participat la Olimpiada de la Tokyo. În timpul liber este alergător pe distanţe lungi (maraton) şi promotor al unui stil de viaţă sănătos pe canalele sale de social media, motiv pentru care ne-a acordat acest interviu.
Interviul a fost publicat în Noiembrie 2022, în anuarul bilingv Community Index Magazine nr. 4, ediţie tipărită. Publicația poate fi accesată aici: https://communityindex.ro/flip-book-2022/
1. În anul 2007 ai înființat Centrul Superfit, unde acorzi consultanță nutrițională și de antrenament. Având în vedere experiența din spate, ce ne poți spune despre obiceiurile de sănătate ale românilor?
Dacă ar fi să mă refer în mod particular la obiceiurile românilor care vin la clinica mea, trebuie să spun că nu sunt cele mai grozave, pentru că de obicei lucrez cu pacienţi supraponderali, sedentari, suferind de anumite afecţiuni asociate unui stil de viaţă nesănătos. E adevărat că lucrez și cu sportivi, iar aici găsim o cu totul altă categorie de persoane, mult mai atente cu propria sănătate. Din păcate, având în vedere ceea ce văd şi eu în jurul meu şi ne-o arată şi statisticile, foarte mulţi români sunt extrem de neglijenţi cu sănătatea lor. Eu la clinică văd efectele sedentarismului şi a alimentaţiei de proastă calitate, însă problemele se extind în multe domenii: lipsa controalelor medicale periodice care ar duce la prevenirea diverselor afecţiuni, igiena dentară precară, utilizarea în exces a tehnologiei, neglijarea somnului şi a problemelor de natură emoţională.
2. Ce sfaturi ai pentru cei care își doresc să aibă un stil de viață mai activ, dar nu știu de unde să înceapă?
Nu e nimic complicat aici. Activitatea fizică nu înseamnă practicarea unui sport sau mers la sală, ci pur şi simplu creşterea nivelului de efort fizic curent, adică mers pe jos, activităţi diverse în casă sau în grădină, urcat scări. Recomandările curente ne spun că trebuie să facem minim 60 de minute de activitate fizică de acest gen în fiecare zi. Pentru aceasta trebuie doar să ne organizăm timpul în aşa fel încat să facem loc în programul nostru celor 60 de minute de activitate fizică, nu neapărat legate, ci pot fi mai multe reprize cu durată mai mică. Pe lângă această activitate fizică curentă, recomandările sunt să adăugăm şi minim 180 de minute pe săptămană de antrenament, adică efort fizic cu intensitate mai crescută. Aici este nevoie să apelăm la un specialist (antrenor, kinetoterapeut), care să ne înveţe să dozăm corect efortul şi să executăm corect mişcările.
3. Care sunt modalitățile prin care promovezi un stil de viață sănătos?
În primul rând amintesc activitatea mea la Centrul Superfit, unde lucrez 1 la 1 cu fiecare pacient şi le transmit direct recomandări personalizate pentru schimbarea stilului de viaţă, în principal pe zona de alimentaţie şi activitate fizică. Pe de altă parte, de foarte mulţi ani am o activitate susţinută de promovare a unui stil de viaţă sănătos pe diverse căi mass media: articole în presa scrisă şi online, participare la numeroase emisiuni TV şi radio, susţinere de seminarii şi workshopuri. De asemenea, am câteva siteuri (www.doctor.info.ro, www.nutritionist.info.ro, www.nutritiesportiva.ro ) şi un canal YouTube, care se bucură de mult succes – https://www.youtube.com/c/SuperfitDoctorDamian
4. Ai punctat faptul că emoțiile și psihicul reprezintă un capitol foarte important în menținerea stării de sănătate. În ce mod interacționează acestea?
Nu se poate vorbi despre o stare bună de sănătate în lipsa unui echilibru mental şi emoţional. Cred că fiecare dintre noi a observat că atunci când trecem prin perioade stresante, solicitante, încărcate cu emoţii negative, începem să ne simţim rău și fizic, nu mai avem energie şi dispoziţie pentru activitatea fizică, neglijăm alimentaţia şi putem intra într-o fază de declin. Eu am exemplul a numeroşi pacienţi care s-au îngrăşat extrem de mult în perioada de lockdown şi în lunile ce au urmat, nu doar pentru că au lucrat de acasă, ci pentru că tot stresul acelei perioade le-a afectat starea psihică şi apoi exact ce spuneam anterior, alimentaţia, apetitul pentru activitate fizică, calitatea somnului.
Şi reversul este valabil: persoanele care îşi neglijează corpul, nu mănâncă bine, nu se mişcă, nu dorm suficient, nu au relaţii de bună calitate, nu au un echilibru corect între muncă şi relaxare, ajung mai devreme sau mai târziu să se confrunte cu probleme psihice.
5. Cât de importantă este alimentația pentru o viață activă? Dar odihna?
Toate acestea sunt în strânsă legătură. Nu poţi să susţii o viaţă activă fără să mănânci bine şi fără să te odihneşti suficient. Şi nu vorbesc aici despre sportul de performanţă, ci despre o viaţă activă în limitele obişnuitului, aşa cum spuneam mai devreme. Creşterea nivelului de activitate fizică presupune o creştere proporţională şi a aportului caloric, dar şi un aport optim de nutrienţi, care să provină din alimente naturale, neprocesate, de bună calitate. Pe de altă parte, odihna este absolut necesară deoarece atunci organismul nostru se reface, îşi resetează funcţiile importante şi se pregăteşte pentru încă o perioadă de solicitare.